Sandra for America

Eram sub influența lui Precious. De loc ma style, dar, tre' să recunosc: forță, claritate... Totul franc, totul la vedere. Dacă nu scăpăm pe arătură și nu trecem la comentari realist-simplist-generalizatoare, rămânem cu un "film de referință" (I know...), nu cu o capodoperă, dar, oricum... Ceva îmi spune că vom scăpa, totuși, pe arătură și filmul va deveni un mare BS.
Revin. Eram sub influența lui Precious, plus că aveam și capsa cam strâmb pusă de la pseudojobu-mi, când m-am așezat să vă filmele Sandrei Bullock. Sincer, nu mă așteptam la mare lucru. I just wanted to see her. Îmi plăcea oricum tipa, dar, recunosc, nu am luat-o niciodată prea în serios... O "dulce acritură" și nimic mai mult.
Am început cu The Blind Side și după primele 2-3 replici mi-am dat seama că am de-a face cu o treabă bine făcută. Nimic spectaculos, un story ultra-mega-giga clișeizat cu "defavorizatul" (scuzați!, voiam ceva politically correct și asta mi-a venit) care în ciuda tuturor bla..., bla..., bla... reușește să facă ceva - dacă stai bine să te gândești - nu mare lucru. Îmi vin în minte o cârcă de personaje d-astea, de la Forrest la Precious, și ce mă enervează e că se pretinde că o grămadă dintre ele au existat în realitate. Chiar nu mă interesează asta... vreau artă... și am suficient creier cât să pot palpita și dacă știu că ce mi se livrează nu e real sau, poate, mai ales atunci. Nu intru în discuții prea sofisticate la ora asta. Ideea e că, după toate filmele de genul ăsta, rămâi cu impresia că numai în America se poate, că de-aia e tărâmul tuturor posibilităților, dar, dacă e așa, de ce unii sunt defavorizați? Am evita estetica, voi evita și logica (ziceți, nu vă abțineți). Oricum, despre asta este vorba: despre America. Nu despre Forrest, nu despre Sam, nu despre Precious ori Big Micke (pardon, Michael!)... Despre America! Blind Side nu face excepție... O singură precizare: el mută lumina de pe "amărât" pe cei care îl ajută și care, nu sunt deloc "amărâți" - nu dau "din puținul lor" - ci, dimpotrivă, sunt prea șmecheri - dau din "prea-plinul lor". Filmul e, până la urmă, un uriaș exercițiu mobilizator, motivațional cum vreți să-i ziceți... Un instrument de nation (as a team) (re)building. N-am intrat în estetică sau logică, nu voi intra nici în politică! Asta e, dar e bine făcut. Scenariu și dialoguri fff bine scrise (am simțit niște puncte moi, dar merită să trec peste) și interpretări, pe linie, "de zile mari". Sandra sclipește... Face un rol mare, de om mare, într-un fel cu totul special. E pe muchie de cuțit, căci orice mișcare nepotrivită a Sandrei ar putea să o transforme pe Leigh Anne dintr-o femeie frumoasă, deșteaptă și tare într-o panaramă isterică. Ar putea transforma totul într-o caricatură. Nu o face... Actorul ia fix dimensiunile personajului.
Există un prim nivel accesibil tuturor. Cu puțintică atenție, putem ajunge la următorul. Meta-, să zic! Mă enervez, în general, când simt într-un produs artistic alte valori decât cele estetice. Nu zic să nu fie, dar să nu le simt! Îmi plac covrigii cu susan, dar nu suport susanul printre dinți! Or, în filmul ăsta totul e cel puțin dublu rafinat. Am zis deja că mesajul mobilizator e ingurgitabil pentru că e "bine gătit". Autorii (John Lee Hancock, regizor și scenarist; după o carte de Michael Lewis) (își/îmi) pun o problemă morală. De fapt, problema morală: CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII BUN? În mod normal, dacă aș fi găsit asta într-un film, aș fi plecat la pește. Aici însă... Mi se pare că lucrurile stau așa: omul își dă seama că unul ca mine ar putea pune o astfel de întrebare. Și... ca să fie sigur, o sugerează atunci când meditatoarea încearcă să-l manipuleze pe Michael. Inevitabil, îți zici: "bă' ăștia chiar vor să îl ajute pe puști pentru că încrederere în el, vor să-l ajute doar așa, de fentă, sau vor de fapt să se ajute pe ei?". Adică, sunt buni, se prefac sau doar par? Filmul se lasă moale în partea gestionată de (etern monumentala) Kathy Bates. După câteva minute, Sandra pune explicit întrebările astea! Reformulez: pentru că un cusurgiu ca mine ar putea spune că totul e un bullshit, personajul principal se întreabă "Am I a bullshit?" și, în felul ăsta scapă...
Mare film, mare rol, mare actriță... Nush care e cea mai mare decorație americană, dar Sandra BullocK ar merita-o!. Reușește, voluntar sau nu, ce n-ar putea să facă un ditamai aparatul de propagandă!

P.S. Găsim și aici mici "șopârle" politice, dar sunt puse ironic și merg...